Învață să fii fericit (partea a2a)

publicat la: 06 Nov. 2014 | Autor: Raluca Apostol

 

Citește partea 1 aici.

Am citit sute de articole despre fericire (bine, zeci), am asistat la o groază de cursuri (vreo 2 seminarii de fapt) și am răsfoit suficiente cărți (dacă până în 10 ți se pare de-ajuns), dar nimic nu m-a făcut să dau din cap atotștiutoare mai mult decât materialele despre cât de importanți sunt prietenii în viața ta. Păi doar de câte ori am râs până la lacrimi cu ei și deja cred că mi-am extins durata de viață cu vreo 2 ani (v-am zis că oamenii fericiți trăiesc mai mult, nu?).

 

Cumva nu mă miră că prima oprire sunt legăturile umane, însă treaba e mult mai complexă decât „e bine să ai prieteni”. Se pare că știința zice că oamenii din jurul tău sunt cea mai importantă și durabilă sursă de fericire. Deși nu sunt singura condiție pentru fericire, nu poți fi foarte fericit fără legături sociale puternice. Așa că „e bine să ai prieteni” se transformă în „e necesar să ai prieteni”. Iar menținerea unor relații puternice și sănătoase e treabă complicată, așa că stai jos și hai să vedem ce e de făcut.

                                                     friends-Snowflakes

Relațiile sociale prezic fericirea mai bine decât succesul academic

Un grup de 804 copii din Noua Zeelandă au fost analizați până au ajuns la maturitate (până la 38 de ani). Studiul a arătat că, pe termen lung, cei care erau mai prietenoși, mai buni, mai sportivi și mai sociabili au fost mult mai fericiți decât cei care nu au avut aceste trăsături, dar au avut succes academic. Stau și mă întreb de ce insistăm atunci pe notele mari de la școală și încurajăm competivitatea, în loc să învățăm copiii să coopereze și să îi angrenăm mai mult în activități sociale. Dar hai că deviem...

Modul în care ne comportăm cu cei din jur este stabilit încă din copilărie. Teoria atașamentului spune că modul în care relaționezi cu părinții va avea un impact puternic în modul în care relaționezi cu alți oameni.

  • Atașament sigur (securely attachement), când persoană este iubitoare și plină de încredere, se simte în largul său în preajma altor persoane
  • Atașament anxios (anxious attachement), atunci când persoana este îngrijorată că ceilalți îl vor părăsi sau abandona, agățându-se de oameni și speriindu-i încercând să se apropie prea mult
  • Atașament evaziv (avoidance attachement), atunci când persoana este distantă și este stânjenită când oamenii se apropie

Vestea bună e că îți poți schimba, în timp, stilul de atașament. Ai aici un articol în care poți citi mai multe.

 

Pe scurt, cu ce-am rămas din cursul ăsta:

  • Teoria atașamentului (vezi mai sus). Mi-am dat seama că am un stil de atașament evaziv, dar cu toate astea (sau poate chiar de-asta), am atras mereu oameni cu atașament anxios în jurul meu. Și cum acceptarea e primul pas spre vindecare, acum trebuie doar să mă prind care sunt următorii pași J
  • Organismul nostru reacționează la compasiune. Există o structură anatomică (nervul vag), care se răspândește în tot corpul (aparent are cea mai extinsă distribuție în organism) și care funcționează intens atunci când ești inspirat, sau simți compasiune și stagnează atunci când te simți mândru.
  • Oxitocina (hormonul răspândit în organism când suntem fericiți) ne face mai buni. Aparent, un spray nazal cu oxitocină a determinat oamenii dintr-un experiment să doneze mai mulți bani. De asemenea, o injecție cu oxitocină oferă mai multe beneficii unor șoareci de laborator decât cocaina (vă dați seama că ăștia droghează șoareci?). Totuși, nu are doar efecte pozitive și despre ele puteți să citiți aici.
  • Cât de importantă e atingerea.Chestia asta chiar m-a marcat. A fost realizat un studiu în care oamenii erau atinși pe mână timp de o secundă de către o persoană care trebuia să transmită o anumită stare, dată de cercetători. 55-60% dintre emoții au fost identificate corect! După doar o secundă! Imaginile fac cât o mie de cuvinte, dar uite că și atingerile pot ține locul a câtorva sute cel puțin. Plus alte descoperiri foarte interesante despre atingere aici.
  • Modul în care comunici cu partenerul tău poate prezice dacă veți rămâne împreună. Comportamentele care duc la despărțire includ: dispreț (când te crezi superior lui sau ei în orice fel – și te porți ca atare), critică (când cauți probleme în loc să fii constructiv), refuzul de a comunica (mai ales într-o situație delicată) și defensiva (când contracarezi o remarcă referitoare la ceva ce nu faci bine sau ce ai putea să îmbunătățești cu un atac asupra persoanei).
  • Suntem născuți empatici. Atât comportamentele copiilor, cât și ale primatelor arată că în ADN-ul nostru e imprimată capacitatea de a înțelege și a arăta compasiune față de sentimentele altora. Problema e că există factori care opresc empatia, la fel de înrădăcinați în ADN-ul nostru. Strămoșii noștri au supraviețuit datorită abilității de a se feri, de a se teme și a se lupta cu străinii, iar asta ne face să fim mai puțin empatici atunci când întâlnim persoane din alte grupuri sociale. Cu toate astea, specia noastră a supraviețuit numai muțumită cooperării. Un articol bun, cu argumente de ambele părți, aici.

 

Ne auzim luni cu exercițiile practice. Până atunci, hai cu gândirea pozitivă!



« Învață să fii fericit (exercițiu) 7 Lucruri pe care nu le mai fac niciodată oamenii fericiți »

Articole Similare